Madona nopții

Purtând pe fruntea-ți blândă un diadem de stele,
O pară-n foc de roșu-aprins în ochiu-ți viu
Străbați meleaguri multe prin lume, și prin ele
Aprinzi focari de umezi luciri de sidefiu.

În perle vii de-azur ți-e colierul strâns
Și chipul tău de ceară se stinge de iubire.
Amorul meu cel tainic și din vecii tot plâns,
Simțind privirea-ți caldă, își năruie simțire.

O mreajă de iubire aștern pe-a tale buze
Și le ador în taină ca un nebun gândirea.
Șoptesc șoptiri de aur ce pentru tine, muză
Le-ngân în bezna-mi sumbră - departe-ți strălucirea!

De cremene ți-s ochii lucind în nemurire
În falnic sfeșnic noaptea și-ocrotitoare lună,
Iar lacrima-ți preasfântă de-a vecilor umbrire
Singurătatea neagră - păcatelor arvună.

Tu ce arăți de viață a cerului sclipire
Îndură-te de noapte, îndură-te de mine,
Și lasă doar o clipă s-adie-n nălucire
O aură de taină iubirii pentru tine.

Te-ntorci nepăsătoare și rece înapoi
În marmura lucie a turnului ceresc.
Așa mi-e dat de-a pururi zadarul să iubesc,
Să prețuiesc altarul iubirii de apoi.

Scârţâie unghia tabla

Scârţâie unghia tabla

Răsună un sunet strident

Mă pătrunde-o grea dambla

Să îţi spun un incident:

M-a călcat un tir în stradă,

Mi-a crăpat tot craniul, tot,

A venit şi ea să vadă-

A cuprins-o-un plâns-hohot.

Nu ştiam ce să îi spun,

Cum să o mai dumiresc...

Eu eram doar un nebun...

S-a-ntâmplat ceva firesc.

Eu vroiam să ţip, să urlu

Când vedeam că plânge-atât

După un nebun lugubru...

Mângaieri: atât...atât!...

Draga mea, îmi eşti aproape,

Dar nu pot să te privesc.

Ochii mei sunt mai la vale,

Pot doar să te intuiesc.

Aş fi vrut să te aud,

Să-ţi simt plânsetul la pieptu-mi.

Dară tirul 'cela crud

Mă-mpărţi...te rog, adu-mi...

Iarta-mă că stam aşa

Nemişcat la-a ta dureri.

Eu eram în clasa ta,

Tabla-scârţ, tot spulber cre'ri...

Ascultam vreo "9 crime"

Ascultam vreo "9 crime"

Când citeam "Tabloul" tău.

Mi-aminteam de ea - fantome

Zburau pe sus, mă bântuiau.

Erau tot gândurile mele-

Tot mă duceau spre ea...

Of! Chinuri, chinuri grele

Îmi spulber toată firea.

Corbi, ce staţi anemici,

Fiţi-mi mesagerii morţii!

Puneţi-mi la cap fundici,

Şi lăsaţi să tragă sorţii...

Stau singur în cavou...

E-atât de linişte, iubito...

Adu-mi,că-i frig, un mic reşou

Să-mi încălzesc puţin fiinţa.

Te-ntreb de viermi de-aici-

Îmi dau târcoale peste tot.

Tu te codeşti, tot plângi, îmi zici

Că mă clătesc de tot, de tot.

Citeşte-mi tu "Cuptor"-ul tău,

Aprinde-mi moartea de pieire,

Sau las-o lâng-amorul meu,

Să fie tainică iubire.

Sau pune "Plumbul" peste mine,

Să uite toţi c-a fost şi un'

De te-a iubit atât! pe tine,

Şi-aşa a devenit nebun.

Fiori

În alte lumi de fi-voi, la tine în gândiri,

Spre tine din abisuri de visături nelucii,

Trimite-oi în dureri de lacrime lucii-

Trăiri şi declinuri în van - licăriri.

Cred splendida-ţi rouă - nectar îngeresc

Simţi-l-voi cu-amar şi-nsetat

De calda-ţi privire în vise scăldat

Spre moarte un gârbov, or’ elf tineresc…

Alăturea sta-vom cuprinşi de-acea teamă-

Fiori ai amorului tainic, firesc,

Iubiţilor greul suspin- mistuiesc:

“Iubire, tu, dragă, mă chiamă!”

A fi

"A fi" mi-ai dăruit,

Pentru că eşti tu,

Pentru c-ai fost tu

De la-nceputul veşniciei.

De înainte m-ai privit

Pentru că eşti tu,

"A fi" - de la-nceput,

De la-nceputul veşniciei.

De mult mă cunoşteai,

De când nici nu eram.

Ai fost când nu eram,

De-atuncea mă ştiai.

N-aş fi acum dacă atunci

La începutul veşniciei

Nu te gândeai la un nimic,

Să-i zici: tu eşti ca mine.

Erai când nu era nimic

Din ce văd eu acum.

Le-ai făurit la început

De ce pot eu pricepe.

Eşti tu, apoi şi eu,

apoi vei fi doar tu, câtva...

iar eu cu tine!

Ineptia

Am zăbovit atâta timp

În lumea asta adormiă…

Aş vrea să fug pe alt-orbită,

Să uit de tine un răstimp.

Am aşteptat să îmi răspunzi

La caldele-mi, prea-dulci chemări,

Dar n-am primit din depărtări

Nimic. În umbră mă afunzi!

Nicio lumină nu zăresc

Din grandiosul tău palat.

Iar ani întregi întunecat

Fuse-vor şi de-acum pândesc.

N-am înţeles de ce de-atunci

Când viaţa noastră-nfloritoare

Prindea avânt, ispititoare

Priviri tu nu îmi mai arunci.

Era extaz, or’ frenezie,

Era un vis cam prea frumos

Să se termine glorios

În artă, scumpă poezie.

Vedeam în ochii tăi luciri

Mai calde decât blânda Lună-

Erau prea-dulcea mea arvună,

Şi-a noastre vii iubiri…

Şi-era atât de nelumesc…

Nu pot să cred că te-au răpit

În cale-aceea muritoare!

Să cazi în astfel de prinsoare-

Surâsul meu de-ai fi găsit…

Acum suspin, căci te privesc

Zbãtându-te în ghiare crude

Idoma un triunghi – Bermude,

Scãpare n-ai – te pãrãsesc…

De-ai fi luptat cu învrăjbire…

De-ai fi avut măreţ curaj...

De-ai fi scăpat de-al lor miraj…

Acum nici nu mai ai lucire!

Mireasă unică mi-ai fost

O clipă, şi-ai pierit.

De moarte de te-ai fi ferit,

De lacrimi fără rost...

Şi-era atât de nelumesc…

 (pentru cei ce spun că omul decedează prin murire…)

18 mii de ani

Ce nu mă lași în pace

Fantomă din trecut?

Sunt doar un ciob de lut…

Ce vrei, și-n mine zace?

Preadulcea mea fantomă

Nu pot să te-nțeleg:

În mine de mă ferec

Îți simt ciudata-aromă.

Străină iubită îmi ești

Iubită străină - totună

Te-ntreb de-un secol într-ună

Ce cați de la mine? Ce ești?

Tu îmi cuprinzi gândirea,

O ții doar pentru tine.

De mă închid în mine,

Îmi iei cu totul firea.

Tu nălucire-albastră

Mă chemi în neființă-

Îmi pierd pleava știință

Să fim falnice astre.

Enormă ți-e dorința

De-a mă avea cu tot.

Dar lasă-mă, cât pot,

Să-mi mai regret ființa.

Alcor, iubită nimfă,

Tu în neant mă duci…

Mizar, nu înțelegi

Neantul greu din mine?

În beznă, -ntunecime

Lumina ta o pleci?

Eu te doresc aici

Și vino, dragă, vină

În lacrima-mi senină-

Iubite, stai aici…

Renunță-vei tu, sper

La laptele matern

Și vino în Infern

Să facem din el cer!

Legat de tine fi-voi

De-a pururi în gândiri,

Dar în etern și-n firi

Vom fi doar simpli doi…