Madona nopții

Purtând pe fruntea-ți blândă un diadem de stele,
O pară-n foc de roșu-aprins în ochiu-ți viu
Străbați meleaguri multe prin lume, și prin ele
Aprinzi focari de umezi luciri de sidefiu.

În perle vii de-azur ți-e colierul strâns
Și chipul tău de ceară se stinge de iubire.
Amorul meu cel tainic și din vecii tot plâns,
Simțind privirea-ți caldă, își năruie simțire.

O mreajă de iubire aștern pe-a tale buze
Și le ador în taină ca un nebun gândirea.
Șoptesc șoptiri de aur ce pentru tine, muză
Le-ngân în bezna-mi sumbră - departe-ți strălucirea!

De cremene ți-s ochii lucind în nemurire
În falnic sfeșnic noaptea și-ocrotitoare lună,
Iar lacrima-ți preasfântă de-a vecilor umbrire
Singurătatea neagră - păcatelor arvună.

Tu ce arăți de viață a cerului sclipire
Îndură-te de noapte, îndură-te de mine,
Și lasă doar o clipă s-adie-n nălucire
O aură de taină iubirii pentru tine.

Te-ntorci nepăsătoare și rece înapoi
În marmura lucie a turnului ceresc.
Așa mi-e dat de-a pururi zadarul să iubesc,
Să prețuiesc altarul iubirii de apoi.