marți, 27 septembrie 2011

Ascultam vreo "9 crime"

Ascultam vreo "9 crime"
Când citeam "Tabloul" tău.
Mi-aminteam de ea - fantome
Zburau pe sus, mă bântuiau.

Erau tot gândurile mele-
Tot mă duceau spre ea...
Of! Chinuri, chinuri grele
Îmi spulber toată firea.

Corbi, ce staţi anemici,
Fiţi-mi mesagerii morţii!
Puneţi-mi la cap fundici,
Şi lăsaţi să tragă sorţii...

Stau singur în cavou...
E-atât de linişte, iubito...
Adu-mi,că-i frig, un mic reşou
Să-mi încălzesc puţin fiinţa.

Te-ntreb de viermi de-aici-
Îmi dau târcoale peste tot.
Tu te codeşti, tot plângi, îmi zici
Că mă clătesc de tot, de tot.

Citeşte-mi tu "Cuptor"-ul tău,
Aprinde-mi moartea de pieire,
Sau las-o lâng-amorul meu,
Să fie tainică iubire.

Sau pune "Plumbul" peste mine,
Să uite toţi c-a fost şi un'
De te-a iubit atât! pe tine,
Şi-aşa a devenit nebun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu