Sunt eu…abis de multe, nesfârşite
Gândiri apuse sau prezente,
Uitate sau mai noi, recente,
Ori vechi, dar vii, nedepăşite.
Tu eşti un gârbov, o fantomă,
Un mort, stafie printre vii.
Împarţi la toţi, arunci orgii,
Ca vântul de-altfel - aidomă.
Eu sunt un crainic, un divin,
De neînvins în astă lume.
Nu debitez nici proaste dume-
Înghite-le-ar cu toţi din plin.
Sunt mândru, falnic, preaînalt,
Sfârşit în mine n-are viaţă.
Tu însă în infern, în gheaţă
Te stingi, te faci infam gigant.
Te-am înţeles doar într-o clipă-
Acea de beat - ebrietate
Şi în gândiri cu tot fanate,
Iar piedestal-lăcaş aveai in pipă.
Te mistui foc încet, încet
În mâna-mi fără controlare;
Ci mintea-mi n-are nici chemare,
E stins şi ultimul scâncet!
Te scuturi de acol’ de sus
Şi cazi. Zăpada-ţi e menirea!
Unde-i amorul sau iubirea?
“Sunt doar minciuni!”- aşa le-ai spus.
O, foc însângerat îl mistui,
Îl faci neînsemnat mişel.
Gigant nu-i nicidecum, defel;
În lume doar ma bântui.
Eu lume am, dar e pustie.
Cunoşti prea bine ce-i uitarea.
E-acea…îi zice nepăsarea
De sloaiele ce azi deloc mă-mbie.
Ocean de lacrimi nestemaţi
Pierduţii pe veci - neant.
Tremur în faţa ta, gigant,
Iar ochii-mi sunt înlăcrimaţi.
Mi-ai cucerit o lume doar
Din universul necuprins.
În peşterii gândirii nins,
Iubirii fac crimar culoar.
Demon distrugător de vise,
Gâtlej suav îmi sugrumat…
Nelinişti vagi în suflet sufocat,
Nepreţuit rubin pe Lucifer iubise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu