18 mii de ani

Ce nu mă lași în pace

Fantomă din trecut?

Sunt doar un ciob de lut…

Ce vrei, și-n mine zace?

Preadulcea mea fantomă

Nu pot să te-nțeleg:

În mine de mă ferec

Îți simt ciudata-aromă.

Străină iubită îmi ești

Iubită străină - totună

Te-ntreb de-un secol într-ună

Ce cați de la mine? Ce ești?

Tu îmi cuprinzi gândirea,

O ții doar pentru tine.

De mă închid în mine,

Îmi iei cu totul firea.

Tu nălucire-albastră

Mă chemi în neființă-

Îmi pierd pleava știință

Să fim falnice astre.

Enormă ți-e dorința

De-a mă avea cu tot.

Dar lasă-mă, cât pot,

Să-mi mai regret ființa.

Alcor, iubită nimfă,

Tu în neant mă duci…

Mizar, nu înțelegi

Neantul greu din mine?

În beznă, -ntunecime

Lumina ta o pleci?

Eu te doresc aici

Și vino, dragă, vină

În lacrima-mi senină-

Iubite, stai aici…

Renunță-vei tu, sper

La laptele matern

Și vino în Infern

Să facem din el cer!

Legat de tine fi-voi

De-a pururi în gândiri,

Dar în etern și-n firi

Vom fi doar simpli doi…

De-aș fi

De-aș mai fi fost în astă lume
Viețuitor, aș mai fi vrut
Să îți închin un gând - sărut,
Și-apoi, iubito...

Aș mai fi vrut să-ți mai fi spus
C-ai fost o stea înfloritoare.
În sufletu-mi voiam cu-ardoare,
Nu știi, iubito...

De ți-aș fi spus atuncea, cred
Că-n veci tu nu mai fi crezut.
Și încă câte-aș mai fi vrut...
De-ai fi știut, iubito...

Acum când sunt doar simplu vânt,
O adiere-n câmp, ușoară,
Îți spun prin sunet de vioară,
Încerc, iubito...

Încerc să-ți mai dau semne
Că sunt cu tine-aievea.
Și-n gânduri sunt. De-aceea
Te cânt, iubito...

Crescând în taină ghiocel
Străpung zăpada grea.
Te simt 'idoma catifea,
Te simt, iubito...

Și-acum mă sting în taină,
Te-mbrățișez cu drag,
Și-ți las gândiri în nori, șirag:
"Eu te iubesc, iubito!"

Dezgust

Te-aștept încă, iubito,
Ca un nebun te-aștept...
Să râzi, să faci ce vrei,
Să plângi, să fim iubito...
Iubirea-i un concept!
Dar s-au iubit și ei...

Te-aștept încă, iubito,
Ca un nebun te-aștept...
Să cânți, să crezi nimicuri,
Să mă iubești, iubito...
Iubirea-i un concept!
Poate n-a fost vreodată
Iubire-adevărată,
Dar totuși din adâncuri
Eu te iubesc, iubito!

Sunt cam nebun, te cred:
Concept sau nu, este iubire.
E doar mai mic...un polimed,
Ceva numit de toți - iubire.

De-ar fi concept, n-ar fi trăire,
N-ar fi nimic. E doar dezgust
Pe lumea asta muritoare.
Iubito, hai mai sus cu mine,
Afară din prinsoare,
Departe de dezgust...

Somn

De-ar fi  să adorm în braţele tale-

Plutire-n neant or' extaz,

Iubito, n-aş spune decât mai nimic;

Ai zice că-s doar un nebun.

Gândiri de luciri lungi, astrale

Umplute de-amor nebunesc

Ce ţie le-aduc la picioare

Şi-aştept un verdict: te iubesc!

Nu ştiu să te mângâi prea mult

Cu blânde şoptiri de iubire,

Ci-ţi spun sincer,dragă iubito

Nu vreau, când îmi spui, să te-ascult

Că viaţa mi-o dărui-n umbrire:

Căci esti tu, dragă iubito!...

Am fi fost numai un boţ,

O mică fărâmă de lut

Clădită suav din amor...

Sărut de etern - te-am pierdut!

Scrum

Sunt eu…abis de multe, nesfârşite

Gândiri apuse sau prezente,

Uitate sau mai noi, recente,

Ori vechi, dar vii, nedepăşite.

Tu eşti un gârbov, o fantomă,

Un mort, stafie printre vii.

Împarţi la toţi, arunci orgii,

Ca vântul de-altfel - aidomă.

Eu sunt un crainic, un divin,

De neînvins în astă lume.

Nu debitez nici proaste dume-

Înghite-le-ar cu toţi din plin.

Sunt mândru, falnic, preaînalt,

Sfârşit în mine n-are viaţă.

Tu însă în infern, în gheaţă

Te stingi, te faci infam gigant.

Te-am înţeles doar într-o clipă-

Acea de beat - ebrietate

Şi în gândiri cu tot fanate,

Iar piedestal-lăcaş aveai in pipă.

Te mistui foc încet, încet

În mâna-mi fără controlare;

Ci mintea-mi n-are nici chemare,

E stins şi ultimul scâncet!

Te scuturi de acol’ de sus

Şi cazi. Zăpada-ţi e menirea!

Unde-i amorul sau iubirea?

“Sunt doar minciuni!”- aşa le-ai spus.

O, foc însângerat îl mistui,

Îl faci neînsemnat mişel.

Gigant nu-i nicidecum, defel;

În lume doar ma bântui.

Eu lume am, dar e pustie.

Cunoşti prea bine ce-i uitarea.

E-acea…îi zice nepăsarea

De sloaiele ce azi deloc mă-mbie.

Ocean de lacrimi nestemaţi

Pierduţii pe veci - neant.

Tremur în faţa ta, gigant,

Iar ochii-mi sunt înlăcrimaţi.

Mi-ai cucerit o lume doar

Din universul necuprins.

În peşterii gândirii nins,

Iubirii fac crimar culoar.

Demon distrugător de vise,

Gâtlej suav îmi sugrumat…

Nelinişti vagi în suflet sufocat,

Nepreţuit rubin pe Lucifer iubise.

Smeul

Cuprinse-m-a dorul de tine, iubito,
Căci, stând încleştat în infern,
Înalţ înspre ceruri un zmeu
Din câmpul de plumb de aici.
Şi ia-mă în falnic avânt
Să nu te mai visez
   Departe.


Am înălţat un zmeu aici, pe câmp
Şi-i falnic, draga mea,
Şi îl privesc: îmi vine doar un gând-
Dor mi-e de tine! tu, iubito
Mă scoate din inferna-ncleştare
Şi liberează-mă să fim
   Departe.